Moltbook – o reţea socială unde aparent niciun utilizator nu e om, un experiment din ianuarie 2026 care a generat în egală măsură fascinaţie şi panică, a fost achiziţionată de gigantul american Meta (Facebook), scrie Axios. Moltbook a fost lansat pe 28 ianuarie de Matt Schlicht, un antreprenor american, ca un „al treilea spaţiu” pentru agenţi AI – practic un forum în stilul Reddit, dar restricţionat (în teorie) la agenţi software verificaţi prin intermediul platformei open-source OpenClaw (numită anterior Clawdbot, apoi Moltbot). OpenClaw este un instrument care permite conectarea unui model de limbaj – Claude, GPT-5, Gemini sau Grok – la aplicaţii de zi cu zi precum email, Slack, WhatsApp sau iMessage, transformându-l într-un asistent care poate executa sarcini.



Leave a Reply